Biserica e alcătuită din obştea văzută a creştinilor, dar şi din toţi creştinii adormiţi în adevărata credinţă. Biserica este în primul rând un aşezământ şi o obşte văzută, pentru că Iisus Hristos, Care a întemeiat-o, S-a făcut trup, credinţa se mărturiseşte văzută, Sfintele Taine sunt semne văzute, ierarhia bisericească e văzută, membrii Bisericii sunt văzuţi. „Fiţi atenţi la mine, pe care mă vedeţi”, strigă Biserica, după cum se exprimă un scriitor bisericesc.[1]
Dar Biserica îi cuprinde nu numai pe creştinii vii, ci şi pe cei adormiţi în dreapta credinţă, cum ne încredinţează Sfântul Apostol Pavel, când scrie evreilor: „Voi v-aţi apropiat de muntele Sionului şi de cetatea Dumnezeului Celui viu, de Ierusalimul ceresc şi de zeci de mii de îngeri în sărbătorească adunare, şi de adunarea întâilor-născuţi care sunt scrişi în ceruri, şi de Dumnezeu Judecător al tuturor, şi de duhurile drepţilor celor ajunşi la desăvârşire, şi de Iisus, Mijlocitorul Unui nou testament, şi de un sânge de stropire, care grăieşte mai bine decât acela al lui Abel” (Evr 12, 22-24).
[1] Fericitul Augustin, Despre credinţa în lucrurile care nu se văd, 4, 7, Migne, P.L., XL, col. 176.