Devenim membri ai Bisericii prin harul Sfintelor Taine, îndeosebi prin Sfântul Botez, Taina Mirungerii şi Sfânta Împărtăşanie. Prin Sfântul Botez devenim făpturi noi în Hristos şi mădulare ale Bisericii, murind şi înviind în chip tainic cu Hristos. Prin Taina Mirungerii, nou-botezatul primeşte mulţime de daruri pentru întărirea şi creşterea în viaţa cea nouă primită la Botez, iar prin Sfânta Împărtăşanie se realizează deplina încorporare a omului în Hristos şi unirea cu El începută în Taina Botezului şi întărită în Taina Mirungerii, potrivit cuvintelor Mântuitorului: „Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu rămâne întru Mine şi Eu întru el” (In 6, 56). Tâlcuind aceste cuvinte, Sfântul Chiril al Alexandriei spune: „Primind în noi Trupul, trupeşte şi duhovniceşte, pe Fiul Cel după fire şi adevărat, unit după fiinţă cu Tatăl... am primit mărirea de a ne face părtaşi şi de a ne împărtăşi cu firea cea mai presus de toate”.[1] „Dacă vrei să înţelegi trupul lui Hristos, ascultă-L pe Apostol, care zice credincioşilor: „Voi însă sunteţi trupul lui Hristos şi mădularele lui Hristos, taina voastră e aşezată pe masa Domnului: primiţi taina voastră. Răspundeţi „Amin” la ceea ce sunteţi şi răspunzând subscrieţi. Căci auzi: „Trupul lui Hristos” şi răspunzi: „Amin”. Fii mădular al trupului lui Hristos, pentru ca Aminul să fie adevărat”.[2] „Credincioşii cunosc trupul lui Hristos, dacă nu neglijează să fie trupul lui Hristos. Să fie trupul lui Hristos, dacă vor să trăiască din Duhul lui Hristos. Din Duhul lui Hristos nu trăieşte decât trupul lui Hristos... O, taină a evlaviei! O, semn al unităţii! O, lanţ al dragostei! Cine vrea să trăiască are unde şi ce să trăiască. Să se apropie, să creadă; să fie întrupat Lui, ca să fie viu”.[3]
Numai prin toate aceste trei Taine, Botezul, Mirungerea şi Euharistia, omul se încorporează deplin în Hristos, devenind mădular al Trupului Său, Biserica, şi obţine calitatea plenară de creştin.