Deşi harul e de neapărată trebuinţă pentru mântuirea noastră, totuşi el nu ne poate mântui singur. Noi nu suntem nişte buşteni sau nişte pietre cu care Dumnezeu face ce voieşte. Dacă harul ar lucra singur, ar însemna că ne ducem fără voie la mântuire. În acest caz, dacă unii nu se mântuiesc, aceasta n-ar fi din pricina lor, ci a harului care nu-i sileşte. Aceasta e însă o învăţătură a calvinilor, numită predestinaţie (mai înainte rânduire). După această învăţătură, Dumnezeu a hotărât din veci să-i mântuiască pe unii oameni şi să-i piardă pe alţii, după cum Îi place Lui, nu după cum vor lucra ei în chip liber cu harul. Celor pe care a hotărât să-i mântuiască le dă harul, care-i sileşte să lucreze după voia lui, celorlalţi nu li-l dă.