Acest articol ne învaţă că, după ce Fiul lui Dumnezeu S-a smerit „coborându-Se din cer”, adică făcându-Se om, după Înviere S-a umplut de slavă dumnezeiască şi după firea Sa omenească, înălţându-Se cu trupul la cer şi şezând de-a dreapta Tatălui, adică la locul cel mai de cinste. De aici se desprind două lucruri: a) ca Dumnezeu, Iisus Hristos a fost totdeauna în sânul Tatălui şi în tot locul; b) după Înălţare, Iisus este cu trupul numai în cer, nu şi pe pământ, dar în chip tainic se află şi în dumnezeiasca Euharistie, din clipa în care pâinea se preface în Trupul Său, iar vinul în Sângele Său. Acest articol ne arată şi mai mult marea cinste cu care i-a îmbrăcat Dumnezeu pe oameni. Fiul lui Dumnezeu n-a lepădat după Înviere firea noastră, ci S-a suit cu ea la cer, stând ca un om pe tronul dumnezeiesc, cârmuind lumea şi ajutându-ne să ne facem şi noi după chipul Său. Fiul lui Dumnezeu S-a făcut ca unul dintre noi, dar acest Unul dintre noi S-a înălţat la cinste dumnezeiască şi cârmuieşte lumea.