Nu trebuie să le despărţim. Desigur, altceva este aprinderea focului şi altceva fierberea apei. Dar apa începe să se încălzească, deci să înainteze spre fierbere, chiar în clipa aprinderii focului. Tot aşa, altceva e Întruparea şi altceva lucrarea Lui, prin care ne-a mântuit. Totuşi mântuirea noastră a început chiar prin Întruparea Fiului lui Dumnezeu. Căci chiar prin întrupare a făcut început înnoirii firii noastre luată de El, fără de păcat. Dar ca să fie izbăvită de păcat firea tuturor celor ce voiau acest lucru, trebuia ca Fiul lui Dumnezeu să-Şi dea firea Sa omenească la moarte pentru noi toţi. Pe de altă parte, numai prin moarte a scăpat El firea Sa omenească şi de slăbiciunile ei: de foame, de osteneală, de boală, de durere, de moarte. Răbdându-le pe toate acestea cu tărie până la capăt, a făcut firea Sa omenească mai tare ca ele, a scăpat-o de ele şi totodată ne-a răscumpărat pe noi toţi de păcat şi de moarte.

Aşadar, mântuirea începe cu Întruparea. Dar deplin ea se înfăptuieşte prin moartea lui Iisus Hristos pe cruce şi prin Învierea Lui. Biruinţa se câştigă prin luptă. Dar primul pas spre ea s-a făcut prin aşezarea ostaşilor în linie de bătaie. Sfântul Atanasie spune: „După cum dacă un împărat coboară într-un oraş şi îşi ia locuinţa într-una din casele din el, nu numai că acest oraş primeşte o cinste mare, dar nici un duşman sau tâlhar nu îndrăzneşte să-l atace, căci chiar şi numai prezenţa împăratului este pentru el o pavăză, tot astfel şi Împăratul cerurilor: din moment ce a coborât în ţinutul omenirii noastre şi a locuit într-un trup ca al nostru, toate atacurile duşmanilor contra omului au fost înfrânte, iar stricăciunea morţii, puternică odinioară, a încetat”^[1].