În Vechiul Testament „întâiul născut”, atât dintre oameni cât şi dintre animale, Îi era închinat lui Dumnezeu (Iş 13, 2). De aceea, chiar dacă nu mai erau după el alţi născuţi, se numea tot „întâiul născut” şi nu „singurul născut”, pentru că „întâiul născut” înseamnă sfinţit, închinat lui Dumnezeu. Prin el se câştigă mila de la Dumnezeu pentru oameni. La oameni, primul născut era ca un fel de preot pentru fraţii săi în faţa lui Dumnezeu, iar la animale era adus ca jertfă lui Dumnezeu.
Domnul nostru Iisus Hristos a primit numele de „Întâiul născut” deşi a fost „singurul născut”, ca să se arate că El, ca om, e întâiul născut la viaţa cea nouă dintre toţi fraţii: „ca să fie El Întâiul-născut între mulţi fraţi” (Rm 8, 29).
Pe de altă parte, El a fost atât preotul adevărat, cât şi jertfa adevărată pentru toţi oamenii, câştigând de fapt iertarea pentru toţi.