A fost o fecioară din seminţia lui David, din care trebuia, după făgăduinţa dumnezeiască, să Se nască Mântuitorul. Ea trăise în curăţie desăvârşită şi era logodită cu Iosif, un bărbat bătrân din aceeaşi seminţie, dar ea avea de gând să trăiască în feciorie, căci se făgăduise lui Dumnezeu să ducă o viaţă de fecioară. De aceea, când îngerul îi aduce vestea că va naşte pe Fiul lui Dumnezeu, ea întreabă: „Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu ştiu de bărbat?” (Lc 1, 34). Deşi îngerul nu spusese cum va naşte, ca să poată înţelege că aceasta se va întâmpla în viitor, ea totuşi se miră pentru că era hotărâtă ca şi în viitor să nu ştie de bărbat.
Ea Îl zămisleşte pe Fiul lui Dumnezeu ca fecioară. Sfânta Scriptură ne spune că după ce „S-a aflat având în pântece”, Iosif se gândea s-o părăsească, dar îngerul Domnului i s-a arătat în vis spunându-i să nu-i fie teamă să ia pe logodnica lui „fiindcă ceea ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt” (Mt 1, 20).