Aceste cuvinte înseamnă că tot ce face Tatăl face şi Fiul, că deci şi lumea „a creat-o prin Fiul, a aşezat-o în Fiul şi că îi poartă de grijă prin Fiul”.
Prin aceste cuvinte se arată încă o dată că Fiul este „de o fiinţă cu Tatăl” şi „mai înainte de toţi vecii”. Căci Tatăl le face pe toate prin Fiul, pentru că nu e despărţit de Fiul, ci sunt, unul în altul, una, după fiinţă şi lucrare. Din Tatăl porneşte orice lucrare şi Fiul o îndeplineşte. Deci şi lucrarea de creare a lumii. Şi iarăşi, dacă toate s-au făcut prin Fiul, înseamnă că Fiul a fost înainte de a se fi făcut toate, înainte de a se fi făcut însuşi timpul care e legat de lumea creată. Deci, Fiul e din veşnicie, nu e făcut.
Pe de altă parte, cuvintele: „Prin Carele toate s-au făcut” alcătuiesc şi trecerea la articolul al III-lea din Simbol, care vorbeşte despre Întruparea Fiului pentru mântuirea oamenilor.