Pace celor ce vin, Bucurie celor ce rămân, Binecuvântare celor ce pleacă!
Ce înseamnă „Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat”?

Egalitatea între Tatăl şi Fiul e întărită şi prin cuvintele: „Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat”, ca să nu gândească cineva că Fiul nu Se numeşte Dumnezeu în înţelesul adevărat şi că El ar fi un Dumnezeu mai mic, cum era la păgâni, care îi socoteau pe zeii lor de diferite grade.

„Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat” mai vrea să spună şi aceea că, dacă Fiul n-a primit Dumnezeire mai puţină, nici Tatăl nu S-a împuţinat născându-L pe Fiul. „Tatăl născând pe Fiul nu S-a schimbat. A născut Înţelepciunea (1 Co 1, 24), totuşi n-a ajuns neînţelept. A născut Puterea (1 Co 1, 24), dar n-a slăbit. L-a născut pe Dumnezeu, dar nu S-a lipsit de Dumnezeire. Şi nici El n-a pierdut ceva împuţinându-Se, sau schimbându-Se, nici Cel născut nu are vreo lipsă. Desăvârşit este Cel Care a născut, desăvârşit Cel născut”[1].



[1] Sfântul Chiril al Ierusalimului, Cateh. XI, vol. I, p. 263.