Al treilea motiv se vede chiar din cuvintele de mai sus ale Sfântului Ioan Damaschin. Fiul lui Dumnezeu S-a mai întrupat ca unind firea noastră cu firea Sa dumnezeiască, făcând-o firea Lui Însuşi, ea să nu mai poată să se depărteze de Dumnezeu, să nu mai poată să lucreze împotriva Lui, ca acest templu să nu se mai poată ruina, ci să fie de-acum mereu plin şi străbătut de Dumnezeu. Altfel ar fi fost cu putinţă ca firea noastră, odată mântuită, iarăşi să se piardă. În acelaşi timp, numai aşa a putut să scape cu adevărat şi pentru totdeauna firea omenească de stricăciune şi de moarte, unind-o strâns cu Sine Cel ce era izvorul nestricăciunii şi al nemuririi. Prin firea noastră zidită acum în Dumnezeu, toţi putem fi „zidiţi întru Hristos” (Efes 2, 10). Noi putem adică acum să stăm mai uşor, dacă vrem, în legătură cu Fiul lui Dumnezeu, căci El e şi om ca noi, nu numai Dumnezeu. Iar stând prin credinţă şi prin dragoste în legătură cu El, ne aflăm zidiţi în El, împreună cu firea Sa omenească, aflată în El. De aceea spune Sfântul Apostol Pavel că precum în Fiul lui Dumnezeu au fost zidite şi aşezate toate la început, când s-au făcut, cu atât mai mult acum, luând El firea noastră, ne aşază iarăşi în El şi mai deplin, pe toţi cei ce vrem. Drept aceea ne îndeamnă: „Întru El să umblaţi, înrădăcinaţi şi zidiţi fiind într-Însul” (Col 2, 6-7).

Sfântul Chiril al Alexandriei înfăţişează motivul al treilea astfel: „Cum putea omul de pe pământ, căzut în moarte, să se întoarcă la nestricăciune? Era nevoie ca trupul muritor să se împărtăşească din puterea de viaţă a lui Dumnezeu. Iar puterea dătătoare de viaţă a lui Dumnezeu-Tatăl e Cuvântul Cel Unul-Născut”^[1].