Dumnezeu Se îngrijeşte de lume. Această lucrare prin care Dumnezeu Se îngrijeşte de lume se numeşte pronie sau providenţă. Prin pronie, Dumnezeu păstrează lumea în totalitatea ei şi fiecare lucru şi fiinţă în parte, le ocroteşte şi le îndreaptă, prin diferite mijloace, spre scopurile pentru care au fost create. Pronia sprijină orice lucrare bună. De ea ţine profeţia în Vechiul Testament şi planul mântuirii. Ea se arată în toate lucrurile lumii, de la cele mai mici până la cele mai mari, pe care Dumnezeu le cunoaşte şi le îngrijeşte^[1], cum ne spune Mântuitorul Însuşi: „Priviţi la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în hambare, şi Tatăl vostru Cel ceresc le hrăneşte” (Mt 6, 26). „Nu se vând oare două vrăbii pe un ban? Şi nici una dintre ele nu va cădea pe pământ fără ştirea Tatălui vostru” (Mt 10, 29). „Dumnezeu, zice Sfântul Ioan Gură de Aur, nu numai că a adus la lumină zidirea, dar după ce a adus-o, o şi îngrijeşte. De zici îngeri, de zici arhangheli, de zici puterile cele de sus, de zici toate cele văzute şi nevăzute, toate acestea se bucură de pronia Lui. Fără această lucrare ele se duc, se scurg şi pier”^[2]. Iar Clement Alexandrinul adaugă: „...pronia dumnezeiască este evidentă din priveliştea tuturor celor pe care le vedem, a tuturor faptelor făcute cu artă şi înţelepciune, atât a celor care se nasc după rânduială, cât şi a celor care se ivesc după rânduială”^[3].

Prin pronie, Dumnezeu nu numai păstrează, dar şi conduce lumea spre mai multă viaţă (In 10, 10), spre desăvârşirea şi transfigurarea întregii creaţii (Evr 2, 5) ^[4]. Sfântul Efrem Sirul scrie despre pronie astfel: „Am văzut case şi m-am gândit la gospodar. Am văzut lumea şi am înţeles pronia. Am văzut corabie fără cârmaci scufundându-se. Am văzut faptele oamenilor neisprăvind nimic fără Dumnezeu, Care conduce. Am văzut cetăţi şi republici deosebite în construcţia lor şi-am înţeles că toate există prin rânduiala lui Dumnezeu. Turma e la păstor, iar creşterea tuturor pe pământ e de la Dumnezeu”^[5].

Prin pronie, Dumnezeu opreşte răul şi îl întoarce spre bine, cum ne spune Mărturisirea lui Dositei: „Cele rele le ştie mai dinainte şi le îngăduie Dumnezeu, dar El nu Se îngrijeşte de ele, pentru că nici nu le-a făcut. Dar odată întâmplate, ele sunt îndreptate spre ceva folositor de către nesfârşita bunătate, care, fără să le fi făcut, le îmboldeşte spre mai bine cât este în puterea acestora”^[6].

Dumnezeu păstrează şi conduce lumea, conlucrând cu puterile făpturilor, nu fără ele.