Fiul este născut, este Unul-Născut, fiind împreună veşnic cu Tatăl şi de o fiinţă cu Acesta. Fiul e Fiu dinaintea veacului şi de totdeauna. El nu Şi-a început cândva existenţa, ci de când e Tatăl e şi Fiul. Gândind la Tatăl, gândim şi la Fiul. Fiul nu e creat, cum pretindea Arie, ci e născut din Tatăl, dar nu printr-o naştere omenească, nici constrânsă, ci prin una voită şi firească. E o naştere necuprinsă de mintea omenească. Fiul şi Tatăl sunt una ca Dumnezeire, ca fire, ca veşnicie, ca voinţă, ca lucrare, ca bunătate etc., dar se deosebesc ca ipostasuri: unul e născut, pe când celălalt e nenăscut; în această privinţă, Tatăl este izvorul şi cauza Fiului. Fiul Se deosebeşte apoi şi de Tatăl şi de Sfântul Duh, prin aceea că El Şi-a luat asupră-Şi lucrarea mântuirii. Numele propriu al Fiului este „Cuvântul” (Logos). El se numeşte şi „Înţelepciunea lui Dumnezeu. El e Cuvântul, Strălucirea şi Chipul Tatălui”[1].