Pace celor ce vin, Bucurie celor ce rămân, Binecuvântare celor ce pleacă!
Care sunt însuşirile lui Dumnezeu?

Dumnezeu este unul. Sfântul Apostol Pavel scrie Corintenilor: „Totuşi, pentru noi este un singur Dumnezeu, Tatăl, din Care sunt toate şi-ntru Care suntem noi, şi un singur Domn Iisus Hristos, prin Care sunt toate şi prin Care suntem noi” (1 Co 8, 6). Dumnezeu este unul singur, pentru că unul singur e universul pe care l-a făcut[1]. Sfântul Efrem zice: „Dacă nu e un singur Dumnezeu, nu e Dumnezeu”[2].

Dumnezeu este Duh, cum o mărturiseşte Mântuitorul Însuşi femeii samarinence: „Duh este Dumnezeu, şi cei ce I se-nchină trebuie ca-n duh şi-n adevăr să I se-nchine” (In 4, 24). „El e nematerial şi netrupesc”, spune Sfântul Ioan Damaschin[3]. El este izvorul din care-şi ia începutul toată firea înţelegătoare şi duhul[4].

Dumnezeu e simplu, adică necompus, fiindcă e nematerial. Firea Sa e necompusă şi duhovnicească[5]. El nu admite nici un fel de adaos în Sine şi nu are ceva mai mare sau mai mic în Sine[6].

Dumnezeu e neschimbător, cum ne-o arată Sfântul Iacob prin cuvintele: „Părintele luminilor, la Care nu există primenire sau umbră de schimbare” (Iac 1, 17).

Dumnezeu este veşnic, cum ne încredinţează cuvintele Apocalipsei: „Sfânt, Sfânt, Sfânt, Domnul Dumnezeu, Atotţiitorul, Cel-Ce-Vine” (Ap 4, 8). El e înainte de timp, pentru că timpul e de la El. Însuşirea Lui veşnică e că El este veşnic[7].

Dumnezeu e necuprins, pentru că este nesfârşit şi de nespus. Dumnezeu este nevăzut. Cuvântul se adresează către El în tăcere, simţul se toceşte vrând să-L cerceteze, iar înţelegerea se închirceşte vrând să-L îmbrăţişeze[8].

Dumnezeu e atotprezent (omniprezent), cum ne spune Psalmistul: „De mă voi sui în cer, Tu acolo eşti; de mă voi pogorî în iad, Tu eşti de faţă; de-mi voi lua aripile din lumina zorilor şi-n marginile mării mă voi sălăşlui, chiar şi acolo mâna Ta mă va-ndruma şi dreapta Ta mă va ţine” (Ps 138, 8-10). Fiind fără început şi fără sfârşit, Dumnezeu este atotprezent, pentru că nu El e în altceva, ci toate sunt în El. El e pretutindeni şi e în întregime pretutindeni[9].

Dumnezeu e atotputernic (omnipotent), cum ne încredinţează Sfânta Evanghelie: „Cele ce sunt cu neputinţă la oameni sunt cu putinţă la Dumnezeu” (Lc 18, 27). Atotputernicia lui Dumnezeu o susţin toţi Sfinţii Părinţi, îndeosebi Aristide, Teofil al Antiohiei, Sfântul Irineu de Lyon, Clement Alexandrinul, Sfântul Chiril al Ierusalimului. Puterea lui Dumnezeu e nevăzută şi ascunde o mare pătrundere şi simţire a Duhului[10].

Dumnezeu e atotştiutor (omniscient), cum ne spune Sfântul Apostol Pavel: „O, adâncul bogăţiei şi al înţelepciunii şi al ştiinţei lui Dumnezeu! Cât sunt căile Lui de necercetat şi judecăţile Sale de nepătruns!” (Rm 11, 33). Ştiinţa lui Dumnezeu cunoaşte toate deodată: cele trecute, cele prezente şi cele viitoare. El cunoaşte totul din veci; El ştie înainte de facerea lumii ce se va întâmpla până în ultimele clipe ale acesteia. Dumnezeu nu S-a sfătuit cu nimeni despre noi, în momentul când am fost creaţi, pentru că El cunoaşte rostul nostru înainte de facerea pământului şi a veacurilor[11]. Prin preştiinţa Sa, Dumnezeu nu ne obligă să facem cele viitoare[12]. Dumnezeu ştie toate câte se vor întâmpla prin libera voinţă a oamenilor, dar această preştiinţă nu nimiceşte libertatea omului, liberul arbitru sau libera hotărâre[13]. Dumnezeu priveşte în inimi, ştie şi aude toate[14].

Dumnezeu e drept, cum spune Psalmistul: „Domnul iubeşte judecata şi nu-i va părăsi pe cuvioşii Săi; ei în veac vor fi păziţi. Dar nelegiuiţii vor fi alungaţi, iar seminţia necredincioşilor va fi stârpită” (Ps 36, 28).

Dumnezeu e bun, cum declară Însuşi Mântuitorul: „Nimeni nu este bun, fără numai Unul Dumnezeu” (Mt 19, 17).

Dumnezeu e iubire, cum ne încredinţează Sfântul Apostol Ioan (1 In 4, 8 şi 16).

Dumnezeu este lumină (1 In 1, 5).

Dumnezeu este desăvârşit, după cuvântul Mântuitorului: „Drept aceea, fiţi voi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este” (Mt 5, 48). Dumnezeu e desăvârşit în toate, egal şi asemenea cu Sine[15]. Nu e supus prefacerii lucrurilor, nici naşterii, nici întâmplării. El nu Se micşorează, nici nu creşte, ci e totdeauna acelaşi[16].



[1] Origen, Contra lui Cels, 1, 23, Migne, P.G., XI, col.701; v. trad. rom. cit.

[2] Sfântul Efrem Sirul, Cuvânt contra ereziilor, 3, Ediţia Assemanni, 2, p.443.

[3] Sfântul Ioan Damaschin, Dogmatica, 2, 3, Migne, P.G., XCIV, col. 865; v. trad. rom. cit.

[4] Origen, Despre principii, 1, 1, 6, Migne, P.G., XI, col. 124; v. trad. rom. Origen, Despre principii, P.S.B. vol. 7, ed. cit.

[5] Didim cel Orb, Despre Sfântul Duh, 35, Migne, P.G., XXXIX, col. 1064.

[6] Origen, Despre principii, 1,1,6, Migne, P.G., XI, col. 124; v. trad. rom.

[7] Sfântul Ilarie de Poitiers, Despre Sfânta Treime, 2, 7, Migne, P.L., X, col. 54.

[8] Sfântul Ilarie de Poitiers, Despre Sfânta Treime, 2, 7, Migne, P.L., X, col. 54.

[9] Sfântul Ilarie de Poitiers, Despre Sfânta Treime, 2, 7, Migne, P.L., X, col. 54.

[10] Sfântul Irineu de Lyon, Contra ereziilor, 2, 6, 1, Migne, P.G., VII, col. 724.

[11] Sfântul Chiril al Alexandriei, Tezaurul despre Sfânta şi cea de o fiinţă Treime, 15, Migne, P.G., LXXV, col. 292; v. trad. rom. în P.S.B. vol. 40, Despre Sfânta Treime, Ed. I.B.M.B.O.R. Buc. 1994, trad., introducere şi note de Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae.

[12] Fericitul Augustin, Despre liberul arbitru, 3, 4, 11, Migne, P.G., XXXII, col, 1276.

[13] Teodoret al Cirului, Comentariu la Romani, 8, 30, Migne, P.G., LXXXII, col. 141.

[14] Sfântul Chiril al Ierusalimului, Cateheza 4-5 Migne, P.G., XXXIII, col. 460; v. trad. rom. Catehezele, Ed. I.B.M.B.O.R., Buc., 1942, trad. (Partea I) de Pr. D. Fecioru.

[15] Sfântul Irineu de Lyon, Contra ereziilor, 4, 11, 2, Migne, P.G., VII, col. 1002.

[16] Sfântul Chiril al Ierusalimului, Cateheza 4-5, Migne, P.G., XXXIII, col. 460; v. trad. rom. cit.; Sfântul Ioan Damaschin, Dogmatica, 1, 5, Migne, P.G., XCIV, col. 801.