În privinţa celor ce au lepădat credinţa, fără silă, sau fără luarea averilor, sau fără primejduire, sau fără ceva de acest fel, cum s-a întâmplat sub tirania lui Liciniu, i s-a părut sinodului că deşi nu sunt vrednici de omenie, să se milostivească totuşi de ei (să fie totuşi trataţi cu îndurare). Deci câţi dintre ei ca (nişte) credincioşi se căiesc cu adevărat, să petreacă trei ani între ascultători şi şapte ani să se smerească (să se umilească, să stea plecaţi), iar doi ani fără împărtăşire vor lua parte la rugăciuni cu poporul.