Can. 2 prescr. can. - Rânduială pentru timpul şi chipul cuminecării:
Este bine şi folositor a se împărtăşi în fiecare zi şi a primi dumnezeieştile taine, căci însuşi Hristos zice: „Cel ce mănâncă trupul meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică” (Ioan 6, 54). Dar noi ne împărtăşim de patru ori în fiecare săptămână, duminica, miercurea, vinerea şi sâmbăta, şi în alte zile, când se face pomenirea vreunui sfânt.
Este de prisos a dovedi că nicidecum nu greşeşte cineva, dacă în vremuri de prigoană, în lipsă de preot sau de liturghisitor, este constrâns să primească împărtăşania cu mâna sa proprie, deoarece aceasta se dovedeşte prin însăşi faptele din obiceiul îndelungat. Căci toţi care vieţuiesc în pustietăţi, unde nu se găseşte preot, păstrând cuminecătura acasă, se împărtăşesc singuri. Iar în Alexandria şi în Egipt, foarte adeseori, chiar fiecare dintre laici are în casa sa cuminecătură şi când doreşte se împărtăşeşte; căci după ce preotul a adus deja jertfa şi a dat-o în primire, apoi cel ce o primeşte trebuie să creadă că se împărtăşeşte ca de la preot. Căci chiar şi în biserică, preotul dă părticica din cuminecătură, şi cel ce o primeşte o ţine cu toată puterea, şi apoi cu mâna sa proprie o duce la gură. Deci aceeaşi valoare are ori de primeşte cineva o singură părticică din cuminecătură de la preot, ori dacă primeşte mai multe părticele deodată
