Pace celor ce vin, Bucurie celor ce rămân, Binecuvântare celor ce pleacă!
Can. 5 Nic. C-pol - Folosirea prescurilor:
Întrebare. Cuvine-se preotului să mănânce fără deosebire şi cum voieşte cele aduse în biserică, precum prescurile şi vinul? şi de se cuvine a le mânca ca pâinea obişnuită? şi ce trebuie să facă dacă s-ar aduna multe de acestea?
Răspuns. Părţile din prescura care s-a înălţat să nu se mănânce decât numai în biserică, până ce se vor consuma toate; iar părţile din celelalte prescuri se pot mânca şi afară de biserică, însă separat şi singure. Iar nu cu lapte şi cu brânză şi cu ouă şi cu peşti

->