Can. 3 Vasile cel Mare - Desfrâul clericilor (Osânda diaconului pentru desfrânare):
Diaconul care a desfrânat după ce a intrat în diaconie va fi lepădat de la diaconie; dar fiind pus la locul mirenilor, nu se va opri de la împărtăşire, căci fiinţează un canon vechi, ca cei căzuţi dintr-o treaptă să se supună numai acestui fel de pedeapsă, urmând precum socotesc cei din vechime, acelei legi care zice: „Nu pedepsi de două ori aceeaşi greşeală” (Naum 1, 9). Dar şi pentru altă pricină, căci cei ce sunt în tagma mirenească, fiind scoşi din locul credincioşilor, iarăşi se primesc la locul din care au căzut; iar diaconului îi ajunge o dată osânda caterisirii; deci fiindcă nu i se mai dă lui diaconia, în această singură osândă să consiste pedeapsa. Acestea însă sunt după cele statornicite. Iar îndeobşte, adevărata vindecare este îndepărtarea de păcat; drept aceea, cel ce pentru voluptatea trupului a lepădat harul, acela prin sfărâmarea trupului şi prin înfrânarea cu toată supunerea depărtându-se de voluptăţile cărora a fost subjugat ne va da dovada desăvârşită a vindecării lui. Deci pe amândouă trebuie să le ştim noi, atât pe cea precizată prin lege, cât şi pe cea după obicei; şi în privinţa celor ce mi primesc legea cea mai înaltă să se urmeze după chipul predanisit
