Pace celor ce vin, Bucurie celor ce rămân, Binecuvântare celor ce pleacă!
Can. 118 Cartag. - Noua orânduire a eparhiilor după întoarcerea donatiştilor:
Fireşte, astfel, că, dacă s-au convertit episcopi de la donatişti la unitatea catolicească, episcopii să împartă deopotrivă între dânşii circumscripţiile găsite aşa, în care erau ambele părţi: adică să li se încuviinţeze unele ţinuturi unuia şi altele altuia, aşa că cel mai vechi în episcopie să împartă, iar cel mai mic să aleagă; şi de cumva va fi numai un loc, va aparţine aceluia care se va găsi mai învecinat; iar dacă cu amândouă scaunele se învecinează, aceluia i se va lăsa, pe care mulţimea-l va alege. Şi de cumva cei vechi catoliceşti vor vrea pe al lor, şi cel ce s-au intrus de la Donat pe al lor, să fie preferată părerea celor mai mulţi faţă de cei mai puţini; iar dacă părţile sunt egale, să revină celui mai vechi episcop. Şi dacă se vor găsi mai multe locuri de felul acela că într-însele sunt ambele părţi care nu se pot împărţi în chip egal, fiind numărul din acele locuri inegal, acolo întâi să se împartă în chip egal numerii, şi pentru ceea ce rămâne de prisos în acel loc se va observa ceea ce s-a zis mai sus, când s-a vorbit despre un singur loc

->