Can. 115 Cartag. - Nimeni nu este fără de păcat:
De asemenea, s-a hotărât ca dacă oricine ar zice că cele ce le rostesc sfinţii in rugăciunea domnească: „Şi ne iartă nouă păcatele noastre” (Matei 6, 12), nu le zic pentru sine înşişi, deoarece lor nu le mai este necesară această cerere, ci pentru alţii, care sunt păcătoşi în poporul lor, şi că nu zice fiecare dintre sfinţi: „Iartă-mi mie datoriile mele”, ci „lasă nouă datoriile noastre”, ca şi cum cel drept ar înţelege să ceară mai vârtos pentru alţii decât pentru sine, să fie anatema; căci sfânt şi drept era Apostolul Iacov când a zis: „Că întru multe greşim toţi”(Iac. 3, 2). Pentru ce se adaugă „toţi”, decât numai ca ideea aceasta să fie în armonie cu psalmul, unde se citeşte: „Să nu intri la judecată cu robul tău, că nu se va îndrepta înainte ta tot cel viu” (Ps. 142, 2); şi în rugăciunea preaînţeleptului Solomon: „Nu este om care să nu greşească” (III Reg. 8, 46), şi în cartea sfântului Iov: „în mâna fiecărui om se însemnează, ca fiecare om să-şi cunoască neputinţa sa” (Iov 37, 7). Drept aceea încă şi sfântul şi dreptul Daniel proorocul la plural zice: „Noi am păcătuit, am nelegiuit” (9, 5) şi celelalte, pe care acolo cu umilinţă şi după adevăr le mărturiseşte, ca să nu se creadă, precum socotesc unii aceasta, că el nu vorbeşte despre păcatele sale, ci mai vârtos despre ale poporului său, după aceea a zis că: „mă rugam şi mărturiseam păcatele mele şi păcatele poporului meu Domnului Dumnezeului meu” (9, 20); n-a voit să zică: „păcatele noastre”, ci a zis:„Ale poporului său şi ale sale”, ca şi cum proorocul ar fi văzut înainte de Cel ce le vor înţelege rău acestea
