Pace celor ce vin, Bucurie celor ce rămân, Binecuvântare celor ce pleacă!
Can. 114 Cartag. - Toţi oamenii au păcate:
Aşijderea s-a hotărât că în privinţa celor ce le grăieşte Sfântul Apostol Ioan: „De vom zice că păcat nu avem, pe noi înşine ne amăgim şi nu este adevărul întru noi” (I Ioan 1, 8), dacă oarecine ar fi de părere că sunt a se înţelege astfel, ca şi când ar spune că pentru cuget umilit nu trebuie să zicem că nu avem păcate, iar nu fiindcă cu adevărat aşa este, să fie anatema; fiindcă Apostolul mai apoi urmează şi adaugă astfel: „De vom mărturisi păcatele noastre, credincios este el şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţeaseă de toată nedreptatea” (I Ioan 1, 9), şi aici lămurit se arată că nu numai din cuget umilit, ci chiar cu adevărat se zice. Căci Apostolul putea să zică: „De vom zice că nu avem păcat, ne înălţăm pe noi şi nu este umilinţă întru noi”; zicând însă: „ne amăgim pe noi înşine, nu este adevărul întru noi”, a arătat lămurit că cel ce zice despre sine că nu are păcat nu spune adevărul, ci minte

->