Can. 106 Cartag. - Rânduială pentru legătura clerului cu căpetenia statului roman de apus:
S-a hotărât ca oricine va vrea vreodată să meargă la curtea împărătească, în scrisoarea de recomandare, care se trimite către Biserica Romei, să se arate în chipul cel mai clar scopul pentru care merge la curte, şi de acolo să primească apoi altă scrisoare către curte. Din cauza aceasta, dacă cel ce a luat scrisoare de trimitere (recomandare) numai către Roma, trecând sub tăcere nevoia pentru care trebuie să meargă la curte, ar vrea de-a dreptul să meargă la curte, acela se va scoate din comuniune. Iar dacă acolo în Roma i s-ar ivi vreo nevoie neaşteptată de a merge la curte, va arăta nevoia aceasta episcopului Romei şi va lua altă scrisoare de la însuşi episcopul Romei. Apoi scrisorile de trimitere date clericilor lor de către primaţi sau de către oricare dintre episcopi să aibă indicată ziua Paştilor; iar dacă ziua Paştilor din acel an nu este încă cunoscută, atunci să se pună data Paştilor trecute, în felul cum s-a obişnuit a se scrie de Consulat în actele publice.
S-a hotărât apoi şi aceea ca delegaţii acestui cinstit sinod trimişi la curte să ceară de la preaslăviţii împăraţi tot ceea ce vor crede folositor împotriva donatiştilor, a păgânilor şi a cultului lor. S-a mai hotărât apoi, la cererea tuturor episcopilor, ca toate scrisorile care trebuie să se dea din sinodul acesta să le iscălească numai sfinţia ta. Şi au iscălit. Aureliu, episcopul Bisericii Cartaginei, consimţind cu hotărârea prezentă şi citind-o, am iscălit-o. Aşijderea au iscălit şi ceilalţi episcopi
