Pace celor ce vin, Bucurie celor ce rămân, Binecuvântare celor ce pleacă!
Can. 24 Antioh. - Chivernisirea bunurilor bisericeşti:
Bine este ca cele ale Bisericii să se păstreze pentru Biserică cu toată grija şi cu buna conştiinţă şi cu credinţă către Atotvăzătorul şi Judecătorul Dumnezeu. Acestea se cuvin a se chivernisi cu judecata şi stăpânirea episcopului căruia îi este încredinţat poporul întreg şi sufletele celor ce se adună la biserică. Şi cunoscute să fi­e cele ce aparţin Bisericii, cu ştirea presbiterilor şi diaconilor dimprejurul lui, ca aceştia să ştie şi să nu le fie necunoscut care sunt cele proprii ale Bisericii, încât nimic să nu le fi­e ascuns; ca, de se întâmplă episcopului să moară, cunoscute fiind lucrurile cele ce aparţin Bisericii, nici acestea să nu lipsească şi să nu se piardă, nici cele proprii ale episcopului să nu se surpe sub pretextul lucrurilor bisericeşti. Căci drept şi plăcut este atât înaintea lui Dumnezeu, cât şi a oamenilor ca cele proprii ale episcopului să le lase oricărora ar voi el; iar cele ale Bisericii pentru dânsa a se păstra şi nici Biserica să nu sufere vreo pagubă, nici episcopul să nu fie lipsit de bunurile sale în favorul obştesc sub pretextul Bisericii, sau cei ce-i aparţin să cadă în proces şi pe lângă aceasta, dânsul după moarte să se acopere de ocări.

->