Can. 3 Anc. - Cei tari în credinţă:
Pe cei ce au fugit şi au fost prinşi, sau au fost trădaţi de ai lor, sau altfel au fost despuiaţi de averi, sau au suferit chinuri, sau în temniţă s-au aruncat, şi strigând că sunt creştini, şi au fost sfâşiaţi, sau cu sila punându-li-se ceva lucru idolesc în mâini de către siluitori, sau de silă primind o oarecare mâncare de la idoli, însă mărturisind neîncetat că sunt creştini, şi mâhnirea asupra celor ce li s-a întâmplat arătând-o pururea cu toată atitudinea şi înfăţişarea lor, şi cu smerenia vieţii, unii ca aceştia, fiind afară de păcat, să nu se oprească de la împărtăşire; iar de s-au şi oprit de către cineva din stricteţe prea mare, sau din nepriceperea unora, îndată să se primească. Aceasta este în vigoare deopotrivă şi pentru cei din cler, şi pentru ceilalţi laici. S-a mai cercetat deodată şi aceea dacă se pot înainta în treapta preoţească laicii care au căzut în urma aceleiaşi silnicii; deci s-a hotărât ca aceştia să se prohirisească (hirotonească) ca unii care nimic nu au păcătuit, dacă vieţuirea lor de mai înainte s-ar afla dreaptă.
