Can. 16 sin. VII ec. - Se osândeşte luxul clerului:
Toată uşurătatea (frivolitatea) şi podoaba trupească sunt străine de rânduiala şi de starea preoţească. Aşadar, episcopii sau clericii care se împodobesc pe ei cu haine strălucitoare şi semeţe (mândre), aceştia trebuie să se îndrepteze, iar dacă ar stărui, să se dea certării, aşijderea şi cei ce se ung cu miresme. Pentru că rădăcina amărăciunii odrăslind în sus, rătăcirea (erezia) clevetitorilor de creştini urâciune s-a făcut bisericii soborniceşti şi cei ce au primit-o pe aceasta nu numai că au urgisit zugrăvirile de icoane, ci au lepădat şi toată evlavia, vătămând (jignind) pe cei ce vieţuiesc în chip cuviincios şi cucernic şi s-a împlinit într-înşii ceea ce este scris: „Urâciune este păcătosului cinstirea lui Dumnezeu” (Sir 1, 24).
Drept aceea, de se vor găsi oarecare luându-i în râs pe cei îmbrăcaţi cu haina de rând (simplă) şi cuviincioasă, prin certare să se îndrepte. Căci din vremurile mai de demult, fiecare bărbat din starea preoţească se purta cu îmbrăcămintea cum se cade (modestă) şi cuviincioasă. Căci tot ceea ce se ia nu din trebuinţă, ci pentru împodobire, cade sub învinuirea de uşurătate (deşertăciune, nechibzuinţă), precum zice marele Vasile (în pravila scurtă 49 pt. monahi): „Dar nu se îmbrăcau nici cu îmbrăcăminte pestriţă din ţesături de mătase, nici nu au adăugat la marginea veşmintelor bucăţi de altă culoare. Căci au auzit din limba graiului dumnezeiesc că cei ce poartă haine moi sunt în casele împăraţilor” (Mt 11, 8).
