Păcat de moarte se consideră când oarecari păcătuind, rămân neîndreptaţi. Dar şi mai rău decât aceasta este dacă se ridică cu cerbicie (încăpăţânare) împotriva dreptei credinţe şi a adevărului, preţuind mai mult pe mamona decât supunerea faţă de Dumnezeu, şi se împotrivesc rânduielilor lui canonice. În aceştia nu este Domnul Dumnezeu, de nu cumva smerindu-se îşi vor veni în fire (se vor trezi) din greşeala lor; căci trebuie ca aceştia să se apropie cu tot dinadinsul de Dumnezeu şi cu inimă zdrobită să ceară lăsarea şi iertarea acestui păcat şi să nu se mândrească cu danie nelegiuită. Căci „Domnul e aproape de cei zdrobiţi cu inima” (Ps 33, 17).
Drept aceea, cei ce se fălesc că au fost rânduiţi în Biserica prin dare de aur (prin dăruirea aurului) şi, punându-şi nădejdea în acest obicei rău, care înstrăinează de Dumnezeu şi de toată preoţia şi care, din această pricină, cu faţa neruşinată şi în gura mare (cu gura neacoperită), prin cuvinte ocărâtoare batjocoresc pe cei ce au fost aleşi de către Duhul Sfânt, pentru bunătatea (virtutea) vieţii lor şi care au fost rânduiţi (în Biserică) fără dare de aur, (atunci) mai întâi cei ce fac aceasta să ia treapta cea din urmă a cinului lor (a stării proprii). Iar dacă ar stărui (persevera), să fie îndreptaţi prin certare (epitimie).
Iar dacă cineva s-ar vădi cândva făcând aceasta întru hirotonie (cu prilejul hirotoniei) să se urmeze după canonul apostolic, care zice: „Dacă vreun episcop, sau presbiter, sau diacon ar dobândi prin bani (demnitatea) această vrednicie, să se caterisească şi acela, şi cel ce l-a hirotonit şi să se taie cu totul şi din comuniune (biserică, împărtăşire), ca Simon Magul de către mine Petru” (can. 29 ap.).
Aşijderea şi după al doilea canon al cuvioşilor noştri părinţi de la Calcedon, care zice: „Dacă vreun episcop ar săvârşi hirotonie pentru bani şi ar coborî între lucrurile de vânzare harul care nu se vinde, şi ar hirotoni pentru bani episcop, ori horepiscop, ori presbiter, ori diacon, ori pe altcineva dintre aceia ce se numără în cler, sau pentru bani ar înainta (institui, rândui) econom sau ecdic (apărător, avocat) bisericesc, sau paramonar, sau pe oricine din canon (din catalogul slujbaşilor bisericeşti), pentru câştig ruşinos pe seama sa, cel dovedit că a făcut (întreprins) aceasta să se primejduiască în privinţa propriei sale trepte (spiţe), iar cel hirotonit să nu aibă nici un folos din hirotonia sau înaintarea aceea din negoţ, ci să fie străin de vrednicia sau de slujba pe care a dobândit-o prin bani. Iar dacă cineva s-ar vădi (ar apărea) ca mijlocitori în astfel de apucături (afaceri) ruşinoase şi nelegiuite, să cadă şi acesta din treapta sa, dacă ar fi cleric, iar de ar fi laic sau călugăr, să se afurisească” (can. 2 sin. IV ec.).