Se cade ca cei ce au primit de la Dumnezeu puterea de a lega şi de a dezlega să cerceteze felul (calitatea) păcatului şi aplicarea spre întoarcere a celui ce a păcătuit, şi astfel să aducă bolii vindecarea potrivită, ca nu cumva, folosindu-le pe amândouă fără măsură, să greşească în privinţa izbăvirii celui încărcat (suferind). Căci nu este simplă boala păcatului, ci felurită şi în multe chipuri, şi născătoare de multe vlăstare ale stricăciunii, din care răul se revarsă din plin şi merge înainte până s-ar opri prin puterea vindecătorului (a doctorului). Drept aceea, cel ce arată ştiinţă doctoricească (medicală) în privinţa sufletului mai întâi trebuie să cerceteze starea (dispoziţia) celui ce a păcătuit, şi dacă înclină spre sănătate sau, dimpotrivă, cheamă la sine însăşi boala prin năravurile sale; să vegheze cum se îngrijeşte în vremea aceasta (între timp) de întoarcerea (restabilirea) sa, şi dacă nu se împotriveşte meşterului (doctorului), şi vătămarea sufletului se opreşte din pricina folosirii doctoriilor puse asupra ei, şi astfel să se măsoare milostivirea după vrednicie.
Căci tot cuvântul (toată grija) lui Dumnezeu şi al celui căruia i s-a încredinţat cârmuirea de păstor (pastorală) este să aducă înapoi (să întoarcă) oaia cea rătăcită şi să vindece pe cea muşcată de şarpe şi (dar) nici să o împingă spre prăpastia deznădăjduirii şi nici a slăbi frâna spre moleşirea şi spre dispreţuirea vieţii; ci în orice chip să stea împotriva suferinţei (patimii), fie prin doctoriile cele mai aspre şi mai iuţi, fi­e prin cele mai moi (suportabile) şi mai blânde (uşoare) şi să se nevoiască (lupte) spre închiderea (cicatrizarea) rănii, cercetând roadele pocăinţei şi îngrijind cu înţelepciune pe omul cel chemat spre strălucirea cea de sus. Aşadar, trebuie ca noi să le ştim pe amândouă, şi pe cele ale asprimii, şi pe cele ale obiceiului (cerute de obicei), dar să urmăm chipul cel mai îndătinat la cei care nu primesc asprimea, precum ne învaţă pe noi Sfântul Vasile.