Can. 65 Trul. - Datina aprinderii focului la lunile noi să înceteze:
Poruncim de la canonul de faţă (înainte) să înceteze focurile care se aprind de către unii la lunile noi, înaintea sălaşelor proprii de lucruri, sau a caselor, şi pe care, după un obicei vechi, se apucă să le sară. De aceea, oricine ar face ceva de acest fel, dacă ar fi cleric, să se caterisească, iar dacă ar fi laic, să se afurisească. Căci este scris în (cartea) a IV-a a Împăraţilor: „Şi a zidit Manase altar întregii oşti a cerului, în cele două curţi ale casei Domnului, şi a trecut prin foc pe fiii săi, şi prezicea din semne şi ghicea din zborul păsărilor, şi a făcut grăitor din stomac (ventriloci), şi a înmulţit pe ghicitori, şi a înmulţit facerea răului înaintea Domnului ca să-L mânie pe El (4 Rg 21, 5-6).