Pace celor ce vin, Bucurie celor ce rămân, Binecuvântare celor ce pleacă!
Can. 28 Trul. - Să nu se amestece vinul euharistic cu must de struguri:
De vreme ce am aflat că în felurite Biserici, după ce se aduc struguri la altar, potrivit unui oarecare obicei care se ţine (este în vigoare), slujitorii celor sfinte îi împreună pe aceştia cu jertfa cea fără de sânge a cuminecăturii (a aducerii înainte), iar astfel le împart pe amândouă poporului am chibzuit împreună ca să nu mai facă lucrul acesta vreunul dintre cei sfinţiţi (clerici), ci, spre zidirea vieţii şi spre iertarea păcatelor, poporul să fie împărtăşit (să i se dea poporului) numai cu (prosforă) cuminecătură. Iar aducerea strugurilor să fie socotită ca o pârgă, şi preoţii binecuvântând-o osebit (aparte) să o dea celor ce o cer pe aceasta, spre mulţumire dătătorului rodurilor prin care trupurile noastre cresc şi se hrănesc după orânduirea bisericească. Dacă, aşadar, vreun cleric ar face împotriva celor poruncite (rânduite), să se caterisească.

->