De vreme ce Cartea Faptelor predaniseşte că şapte diaconi au fost aşezaţi (instituiţi) de către Apostoli, iar cei (părinţii) de la sinodul din Neocezareea, în canoanele aşezate de dânşii, astfel au trecut (au pus) în chip lămurit: „după canon, trebuie să fie şapte diaconi oricât de mare ar fi cetatea; să se încredinţeze (oricine) despre aceasta din Cartea Faptelor” - noi potrivind cugetul părinţilor la spusa apostolică, am aflat că cuvântul lor nu era despre bărbaţii care slujeau tainelor, ci despre slujire (servirea) la trebuinţele meselor, Cartea Faptelor astfel spunând: În zilele acelea, înmulţindu-se ucenicii, s-a făcut cârtire din partea eliniştilor împotriva evreilor, că erau trecute cu vederea văduvele lor la slujirea cea de toate zilele (la împărţirea ajutoarelor). Aşadar, cei doisprezece, chemând mulţimea învăţăceilor, au zis: nu este după cuviinţă (potrivit) ca noi, părăsind cuvântul lui Dumnezeu, să slujim meselor. Drept aceea, căutaţi, fraţilor, dintre voi şapte bărbaţi cu bună mărturie, plini de Duh Sfânt şi de înţelepciune, pe care să-i rânduim (aşezăm) la trebuinţa aceasta; iar noi vom stărui în rugăciune şi în slujirea cuvântului. Şi a plăcut cuvântul înaintea întregii mulţimi, şi au ales pe Ştefan, bărbat plin de credinţă şi de Duh Sfânt, şi pe Filip, şi pe Prohor, şi pe Nicanor, şi pe Timon, şi pe Parmena, şi pe Nicolae prozelitul din Antiohia, pe care i-au pus înaintea Apostolilor (Fapte 6, 1-6). Tâlcuind acestea, dascălul (învăţătorul) Bisericii, Ioan Gură de Aur, astfel grăieşte: e vrednic de a se minuna (de admirat), cum de nu s-a dezbinat mulţimea la alegerea bărbaţilor (acestora), cum de nu au fost înfruntaţi (dezaprobaţi) apostolii de către ei. Apoi este necesar a şti oare ce fel de vrednicie aveau aceştia şi ce fel de hirotonie au primit? Oare pe aceea a diaconilor? Dar acest lucru nici nu este în Biserici.
Sau este oare aceasta rânduirea (instituirea) presbiterilor? Dar atunci încă nu era nici un episcop, ci numai apostolii. Drept aceea, socotesc că nici numele diaconilor, nici al preoţilor nu era cunoscut şi arătat. Aşadar, pe temeiul acestora, potrivit învăţăturii tâlcuite mai înainte, facem cunoscut (învăţăm) şi noi că cei şapte diaconi pomeniţi mai sus nu trebuie să fie socotiţi ca slujitori la taine, ci că aceştia sunt cei cărora li s-a încredinţat purtarea de grijă a trebuinţei obşteşti a celor adunaţi atunci: ei ni s-au făcut nouă, măcar prin aceasta, pildă de dragoste de oameni (filantropie) şi de râvnă faţă de cei lipsiţi.